Teoria poate fi plictisitoare și poate fi uitată dacă nu îi asociem o experiență. Iar noi ne dorim să reții niște lucruri care să îți fie de folos pentru toată viața. :) Și când auzi termeni utilizați greșit să te bucuri de o cultură generală de valoare. De asemenea, să îți servească informațiile în alegerile potrivite.

Tablou sau accesoriu de perete?

Am întrebat 𝐚𝐢𝐜𝐢 și ti-am prezentat un tablou. Iți voi spune și povestea lui. Dar să o luam pe rand.
Înainte de a descrie, restrâng termenul la perspectiva artei plastice sau a obiectelor care se pun pe pereți în scop de înfrumusețare. Nu ne referim la tabloul electric sau la alte exemple în care cuvântul are alt înțeles semantic :)

Tot ceea ce este o reprezentare, de orice fel, că este o fotografie, că este un print (o imagine listată, indiferent de tehnică), cu sau fară ramă, mare sau mic/ă, dar nu este realizat/ă cu pensula, cu penița sau în orice forma de aplicare manuala și nu are caracter unic, NU este un tablou. Le numim accesorii de pereți sau imagini care reprezintă diferite lucruri, după caz.

Ce numim tablou?

Numim tablou orice desen, orice pictură, indiferent de tehnică, gravură, reprezentare grafică pe orice fel de suport, pânză, hârtie, carton, lemn, sticlă care se aseaza pe pereții unui interior, daaaar, atenție, care are caracter unic și a fost executat prin tehnicile descrise mai sus, prin desenare, prin pictare, gravare, sculptare s.a.m.d.

Așadar, accesoriile de pereți sau imaginile sau reproducerile prin fotografiere sau alte tehnici de imprimare se diferențiază de tablouri prin…prin ce ? Primele (accesoriile de pereți) au sau pot avea caracter de serie, se pot face multiple piese identice, iar celelalte (tablourile) au caracter unic.

Fotografiile realizate de fotografi profesioniști, la nivel de artă, nu pot avea caracter unic, ele pot fi imprimate ori de cate ori dorește autorul, la orice scară, pe orice suport. Le numim…fotografii. Chiar dacă unii fotografi, de înaltă reputație, pot alege să le imprime în număr mic sau chiar o singură dată, intra în alt registru. Fotografia este…fotografie, indiferent că are rama sau nu, indiferent cât a fost de premiată.

La fel, orice obiect artizanal sau de manufactură, cu caracter unic care se poate amplasa pe un perete în scop de înfrumusețare, în scop decorativ, cu sau fară ramă, NU este un tablou.

Orice tablou este artă?

Ne referim la tablou, așa cum am clarificat mai sus, dar este orice tablou un manifest de artă plastică?
Ți-am prezentat fotografia unui tablou în 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 și îl vezi integrat și în acest articol. Tabloul este în culori acrilice, realizat cu pensula, pe pânză. Are dimensiunile 80 x 100 cm.

Povestea tabloului cu copac

Tabloul este pictat de mine, cea din semnatura acestui articol.

Eram departe de țară, departe de prieteni și de ai mei. Eram (încă) departe și de mine. Erau schimbări foarte mari. De dimensiunea unora nici nu îmi dădeam seama. Am realizat abia când nu am mai fost în mijlocul acestor provocări. Eram plecată de aproape trei ani din Romania. Nu știu dacă și tu ai locuit vreodată în altă țără, dar sigur știi pe cineva. Nu, nu la studii, acolo este diferit. Să fii ca un cetățean care muncește, trăiește, rezolvă treburi administrative, cu cont în banca și loc de muncă, casă, masă, furculiță. Tot tacâmul.

Nu mă prindeam cât îmi era atenția de solicitată. Limba o știam, dar una este să vorbești și alta este să lucrezi, cu toate responsabilitățile inerente, folosind altă limbă decât cea maternă. Să faci oferte, contracte, facturi, memorii tehnice, să scrii e-mailuri și să comunici, cu clienții tăi de pe poziția specialistului.
Oricât de bine știam franceza, mă trezeam că vreau să le spun oamenilor despre înălțimea parapetului unei ferestre, de pildă, și realizam că nu stiu cum se spune în franceză. Și ce crezi, în franceză nu este un cuvânt sau o expresie. Practic descrii localizarea. Și tot felul de termeni de care mă loveam in mijlocul vizitei pe santier.

Mai mult…

Un alt exemplu, aparent banal, la cumpărături, în hypermarket, pierdeam mult timp, și mult timp a durat asta, până am început să învăț toate produsele. Toate, cel puțin pe cele de care aveam eu folosință. Era un proces obositor, că nu cunoșteam mărcile. Doar pe cele internaționale, că se importau și la noi. Și luam frumos ingrediente, veneam acasă, și găteam. Mâncăruri gătite de zeci de ori înainte.
Nu recunoșteam gustul. Supa nu avea gust de supă, varza nu era varză. Nu te gândi că mâncarea lor e proastă, este diferita. În timp am învățat și și acum plâng după calitatea alimentelor de acolo. Toate lucrurile acestea pe care ți le povestesc, sunt niște exemple simple. Dar când le experimentezi, ele capătă cu totul altă dimensiune și se pot cântari prin cantitatea energiei consumate.

Mă duceam la biserică 37 km de casă, doar să aud vorbindu-se în română. În București, și în orice oraș, din România, cobori din pat și ajungi la o biserică. Acolo mergeam 75de km. Nu cred să mai fi sorbit vreodată fiecare cuvânt din Sf. Liturghie. Nu am fost și nici atunci nu devenisem o habotnică. Dar unde altundeva puteam întâlni cel mai sigur români ? Și dacă nu e frumos să vorbești în biserică, eu mă bucuram când auzeam pe cineva șușotind. Nu e frumos nici să tragi cu urechea, dar pentru mine era o sete, o sete și un dor de țară, pe care nu credeam că le pot cunoaște vreodată. Ciuleam urechile numai să îmi ajungă româna direct în suflet. Ajunsesem să identific și zona geografică din care erau acei romani, după felul în care vorbeau.

Învățături

În perioada aceea am înțeles ce este patriotismul. Nu cel despre care citeai în manualele școlare, nu cel prezentat la știri de Ziua Națională. Nu știam cât pot să iubesc pământul din care mă trag. Nici nu aveam cum altfel, doar prin experiență.

Nicio apreciere a sănătății nu se naște când nu te doare nimic, se naște după ce ai cunoscut boala.

Prin lipsă, prin absență, prin contrastul acela prin care tot ce era acolo, natural, dispărând, realizezi ce mare îi era valoarea.

Viața noastră are multe sectoare, iar eu atunci nu aveam prea mulți piloni de sprijin în niciunul dintre ele.
Ușor ușor, ajunsesem într-o stare depresivă, lipsită de vitalitate. Toate eforturile inconștiente de adaptare și asimilare a uriașei avalanșe de informații, de diferențe culturale, de diferențe de atitudini, a multiplelor prejudecăți, îmi goliseră rezervoarele.
Mă simțeam ca un copac transmutat care lupta să își prindă rădăcinile prin asfalt ca să rămână în viață.

Într-o luna de august, când lumea era în vacanta, când era o căldură umedă, greu de suportat, eu eram într-o stare psiho-emoțională greu să îți împărtășesc aici. Ieșeam pe stradă și îmi venea să iau oamenii în brațe.
Și am simțit, că daca tot aveam vacanță, să fac ceva, altceva decât să lucrez în avans. M-am dus și mi-am luat vopseluri și pânze, pensule și tot ce trebuia. Nu mai pusesem mâna pe pensulă de 16 ani. Am ajuns cu ele acasă, mi-am pregătit un spatiu, șevalet nu aveam și nici loc de atelier. M-am adaptat. Și stăteam în fața pânzei albe, cu tuburile mari de culori și nu știam nici ce să pictez, nici ce să pun pe paletă. Pentru că nu așa se face. Dar eu nu aveam starea să trec prin toți pașii. Nu aveam energie.

Ce pictez?

Și stând în fața acelei pânze albe, am început să pictez acest copac stilizat. Și trăirea mea a devenit sursa poeziei din tablou. Toate resursele mele interioare, tot conținutul trăirilor mele, tot trecutul, tot ceea ce știam, ceea ce eram, le-am reprezentat la nivelul rădăcinilor. Nevăzute.

Și ceea ce era la lumină, era atât de firav, atât de greu de văzut, și necesita un proces, o tranziție ca să poată fi extras din adâncuri, la vedere. O creștere, o creștere cu efort, cu timp, cu viață. Tot ce știi sau ce nu știi despre tine trece printr-un proces până ajunge să fie văzut și înțeles de ceilalți.

Revelarea, transformarea se face cu intenție. Și nu o face nimeni în locul tău. Doar tu, tu din rădăcinile tale, din ceea ce ai hrănit, aceea culegi. Ești singur în acest proces. Iți aparține. Culorile de la rădăcinile tale sunt tot de tine puse acolo. Cât de colorate ? Cât de armonioase ? Cât de fertil este pământul, este responsabilitatea ta. Și astăzi îți hrănești pământul pentru o zi de mâine. Și totul, ajunge să crească, să ajungă la frunze, la flori și la fructe. Și atunci oamenii vin. Te văd. Fructele dulci sunt pe placul tuturor.
Dar mai cu seama, oamenii vin la coroana ta de lumină.

Acest tablou s-a născut dintr-un proces interior, din revelația responsabilității, din acceptarea faptului că niciunui copac nu îi extrage un altul în locul sau seva.
Copacul este axis mundi, acolo unde cerul se unește cu pământul prin viață, prin timp. Eu eram acel copac, singur, în eforturile sale, în căutările sale și din orice întuneric, căutam neîncetat lumina. (poate nu ți-ai dat seama, dar…)

Culorile sunt vizibile doar în lumină, în întuneric ele nu există.

Găsești un articol despre culori 𝐚𝐢𝐜𝐢.

Titlul

Am denumit ulterior tabloul Timp si Bogație, ca un punct de intersecție între curgerea noastră prin timp, nepalpabil și forma materiei.
A fost deseori cerut să fie cumpărat, la un moment dat am vrut să îl vând și eu. Dar nu am făcut-o. Este un tablou, după 16 ani în care nu am atins pensula, care a ieșit pe pânză dincolo de rațiune.

Ce este artă autentică și ce nu?

Nu orice tablou este artă autentică. Și nu orice obiect realizat să înfrumusețeze, să decoreze este artă, chiar dacă este unic. Cum facem diferența?

NU este artă autentică atunci când o reprezentare răspunde nevoilor unui spațiu, îl completează, îl decorează, fiind mai degrabă, un obiect care trezeste senzatii.

Este artă autentică atunci când o reprezentare trezește în tine, într-un proces de reflecție, niște gânduri, sentimente și, mai ales, îți ridică întrebari.

Artiștii plastici conțin în manifestul lor, filosofie, istorie, poezie, ideologii, sunt niște fini observatori și pun la dispoziția lumii o formă condensată a unor căutări de dimensiuni complexe și nemărginite.
„Valoarea nu e un atribut nici al subiectului, nici al obiectului, ci o relație funcțională a amândurora. (…) Subiectul valorii este persoana, iar obiectul este lucrul.” Petre Andrei, Opere sociologice. Valoarea estetică (frumos, urât) și valoarea artistică, cu alte cuvinte, devin atribute de departajare clară.

Odată ce ia naștere obiectul artistic, el este expus lumii, privitorilor, într-o interpretare subiectivă. Și ea poate fi diferită. Fiecare vede din suma experiențelor și nuanțelor sufletului său.
Artiștii valoroși au genialitatea de a-și conduce privitorii să vadă și să înțeleagă lucrarea prin propria sa lentilă.

Retine :

Arta nu raspunde la intrebari, ci le ridică.

autor Ramona BOBERIS
arhitect, arhitect de interior, creator de mobilier

Daca vrei sa citesti unul dintre articolele recente, ti-l propun pe acesta.