Astăzi este despre ACASĂ.
Acel acasă care ne unește pe noi toți, oriunde ne-am afla.
Arhitectura își are rădăcina în scopul construirii ei. Și totuși pe ce (ne) zidim?
Spațiul intern este unica realitate a construcției, spunea marele Frank Lloyd WRIGHT.
Când spui “acasă” ce simți?
Eu simt dragoste, relaxare, siguranță, sens. Simt pace, simt o stare de frumusețe. Pentru mine acasă este acolo unde ești iubit, este seva care mă hrănește.
Acasă este odihna, acolo este leagănul, oaza. Acasă vii, de acasă pleci în toate călătoriile din această lume și acestea sunt punctele A și B ale însăși călătoriei vieții.
Acasă este mai mult decât un spațiu fizic.
La început a fost Cuvântul.
Apoi Dumnezeu a făcut Pământul.
Astăzi, 31 August, este Ziua Limbii Române
Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva. Emil CIORAN
Ce cuvinte uriașe!
Iar tu, cel care citești aceste rânduri ești fratele sau sora mea, iar mama este limba română. Datorita ei eu pot să îți vorbesc, iar tu poți să mă înțelegi. Oriunde am fi, această rădăcină este oricât ar vrea cineva să o renege.
Este sângele care îți curge în vene și niciodată nu ți se poate face transfuzie cu alt sânge fară să te ucidă.
Din și despre frumoasa bogăție a limbii române
1. Limba româna are peste 1700 de ani și are, printre puținele limbi, calitatea de a-și fi păstrat «trupul » întreg, adică o poți înțelege citind astăzi româna de la vârstă ei de copil
2. Este singura limbă de origine latină care are articolul hotărât la sfârșit, ca o hotărâre a acestui neam care spune într-un singur cuvânt ce alte limbi spun în două
3. Este o limbă bogată în expresii, zicători, proverbe. Ce spune asta despre acest popor ? Înțelepciune.
Are cel mai bun antidot pentru „hate” înainte că acesta să se fi născut “căinii latră, ursul merge”. Scrie acest proverb și ține-l aproape dacă ești sensibil la vorbele acide de pe internet. Face minuni ;)
4. Româna se află printre primele 8 limbi din lume ca număr de cuvinte, și conține peste 170.000 și vreo 30.000 de forme de diminutive, după cum spune Ioan Aurel POP, Președinte al Academiei Române. Asta înseamnă că acestui popor îi este specifica drăgălășenia și candoarea.
5. Limba româna are graiuri, are regionalisme, dar nu este fărâmițată în dialecte. Filologii spun că acest lucru este fară precedent în lume.
6. Felul în care vorbim este un hibrid între cuvinte și structură. Practic vocabularul are în mare parte forma latină, iar structura gramaticii are reguli slave. Ce spune asta despre acest popor? Pacea, înfrățirea, medierea.
7. Este o limbă fonetică și cu toate astea are secretele și capcanele ei, ca și cum cel ce o iubește și care devine fratele românului va știi să le pronunțe,; are un soi de detector al românului nativ.
8. Și, ca o curiozitate, limba română are cel mai lung cuvânt din limbile europene “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere.
9. Dor
Durere dulce,
Dulce dor,
Regele emoțiilor!
Tu, numai tu, fară vrere
Ești bucurie și durere.
Și la cer, sus, mă înalți,
Ingenunchiat mă descalți.
Dor și dulce și amar,
Tu nu ai niciun hotar.*fragment din poezia „Dor”, scrisă de Nira BOBERIS, subsemnata
Acest cuvânt, alături de cuvântul doina, sunt cele două cuvinte din patrimoniul UNESCO. Aceste două diamante sunt, potrivit lingviștilor, cele mai bogate substantive în sensuri din limba română.
Româna, știi încă din clasele primare, este, după cum a spus Nicolae IORGA, “o insulă latină, într-o mare slavă”.
Te rog gândește și simte în inima ta aceste cuvinte de biruință ale acestui neam prin graiul său.
Orice, dar să nu mă înjuri de mamă
Cunoști și tu efectul celor care te atacă. De data asta îți amintesc de mama ta, a mea și a tuturor celor din acest neam: limba română.
Suntem la o răscruce cu mai multe valențe, atât geografic cât și cultural, atât comercial cât și politic, atât pozitiv cât și negativ.
Din toate timpurile am fost atacați de influențe din vest și din est, deopotrivă.
Să ne așezăm pe „un picior de plai”, pe această „gură de rai” (ce semnificație adâncă – gura mama, raiul tatăl, pământul romanesc), și așa cum spunea Gheorghe SION
Mult e dulce și frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Fii și tu apărător al acestei limbi și refuză termeni străini care vor să disloce această limbă din rădăcinile ei. Leapădă-te de „corporateza”, leapădă-te de „occidentaleza”, de „internetaleza” și alte „deformări” care ne sluțesc mama.
De ce credeai că i se spune limba maternă?
Cuvântul, primul tau Acasă.
Cuvintele ei, structura ei, semnificațiile ei, semnele de punctuație, bogăția de sensuri. Aceasta este limba română. Ocrotește-o, apăr-o și vorbește și scrie corect.
Detoxifiere
Voi lasă doar câteva din exprimările pe care dacă le folosești, că tare contagioasa este boala greșelilor într-o limbă, vindecă-te de ele.
Din respect pentru ea, (de) astăzi nu folosiți:
❌ vroiam (✅ voiam, vream)
❌ impactează (✅ influențează)
❌ enorm de mult (✅ enorm sau foarte mult)
❌ dragele mele (✅ dragile mele)
❌ focusează (✅ focalizează, se concentrează) – nici performează și alte astfel de deformări
❌ vise când ne referim la sensul de dorințe (✅ visuri; vise este forma de plural doar pentru cele din timpul somnului- nu vrem să ni se îndeplinească visele, mai avem și coșmaruri)
❌ dar totuși (✅ și totuși, totuși- folosit singur)
❌ bonlav (✅ bolnav)
❌ monstră (✅ mostră, eșantion)
Spuneți:
- afacere nu business (biznis)
- apel nu call
- conținut nu content
- întâlnire nu meeting
- loc de muncă, serviciu nu job
- vizionări nu vizualizări (traducere automată greșită a unor platforme, doar YouTube spune corect)
❌ mulțumesc cu recunoștință – pleonasm viral, suntem excesiv de respectuoși :))
(✅ Mulțumesc; a mulțumi este exprimarea recunoștinței)
Amplificarea o poti obține corect prin foarte multe variante corecte.
Nu înainte de a spune că VIRGULA se pune ÎNTOTDEAUNA imediat după cuvânt, fără spațiu.
De altfel, toate semnele de punctuație în limba română.
Limba este cea mai mare valoare care definește un popor.
Cotropirea se face în zilele noastre atacând direct inima poporului: limba maternă. Să stăm în unire și să nu ne cedam limba de bună voie cu nuanțe și sensuri de care această limbă nu are nevoie. Vorbiți română, români!. Au intrat greșeli și in DOOM.
La mulți ani sănătoși, limba română!
Vorbește română, frate român!
Cu dragoste de MAMĂ și dragoste de TATĂ (pământul romanesc)
autor Ramona BOBERIS
arhitect, arhitect de interior, creator de mobilier
Daca vrei sa citesti unul dintre articolele recente, ti-l propun pe acesta.